SUA vor ajuta Republica Moldova în contracararea ameninţărilor cibernetice

0

Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi, a avut joi o întrevedere cu comandantul Forţei naţionale a SUA pentru misiuni cibernetice, general maiorul William J. Hartman, aflat într-o vizită la Chişinău.

Discuţiile s-au axat pe cooperarea militară dintre Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii, cu accent pe eforturile de contracarare a ameninţărilor cibernetice noi şi emergente, potrivit Agerpres.

„În cadrul întrevederii, am menţionat că dezvoltarea capacităţilor de apărare cibernetică este o prioritate pentru Armata Naţională, în contextul protejării infrastructurii tehnologiilor informaţionale, prevenirii, detectării şi reacţiei rapide la atacurile cibernetice”, a scris Nosatîi pe pagina sa de Facebook.

Totodată, ministrul a mulţumit oficialului american pentru instruirea personalul militar al Armatei Naţionale care activează în acest domeniu.

La rândul său, generalul William Hartman a reiterat disponibilitatea SUA de a menţine colaborarea în vederea consolidării securităţii cibernetice a Republicii Moldova.

Alte teme de discuţie între cei doi oficiali au fost axate pe dialogul strategic intens al Ministerului Apărării moldovean cu partenerii de dezvoltare, transformarea Armatei Naţionale într-o instituţie modernă, precum şi contribuţia Republicii Moldova la securitatea internaţională prin participarea la misiuni de menţinere a păcii sub egida ONU, NATO şi UE.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata