Subiectul protecției și incluziunii refugiaților ucraineni, discutat de Președintele Parlamentului cu reprezentanta de țară a Oficiului Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați

0

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere cu Francesca Bonelli, reprezentanta de țară a Oficiului Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați în Republica Moldova, care recent și-a început mandatul în noua funcție.

Discuțiile s-au referit, în special, la refugiaţii ucraineni și la problemele cu care se confruntă. Oficialii au convenit continuarea eforturilor pentru ca zecile de mii de cetățeni ucraineni care se află în continuare pe teritoriul Republicii Moldova să fie încadrați în sistemul educațional, în câmpul muncii, să beneficieze de asistență medicală și socială. „Cu certitudine, împreună vom continua să fim alături de refugiați și să luăm cele mai bune decizii în beneficiul tuturor”, a spus Președintele Parlamentului.

Printre subiectele discutate în cadrul întrevederii au fost și modificările la legislația națională, menite să asigure o mai bună protecție și incluziune a refugiaților în țara noastră, cum ar fi statutul de protecție temporară, facilitarea procesului de angajare în câmpul muncii etc.

De menționat că Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) are în gestiune centre de înregistrare pentru oferirea suportului financiar refugiaților din Ucraina care se află acum în Republica Moldova. Aceste centre sunt destinate pentru oferirea cardurilor preplătite. Echipele mobile sunt disponibile să ajungă la persoanele care nu au posibilitatea fizică să se deplaseze la centrele disponibile.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata