Surprinzător! Lionel Messi, scuipat de un adversar în timpul meciului

0

Revenit după o accidentare, Lionel Messi a fost introdus pe teren în minutul 53, în locul lui Julian Alvarez. 

Starul argentinian a reușit două execuții spectaculoase, una din lovitură liberă, care s-a oprit în bara laterală și una direct din corner, respinsă la limită de portarul advers, însă momentul serii a fost reprezentat de o altă fază.

Lionel Messi, scuipat de un adversar?

După un duel mai dur între starul argentinian și Antonio Sanabria, paraguayanul a fost surprins de camerele video scuipând în direcția adversarului său, care se afla cu spatele.

La finalul partidei, Lionel Messi a fost întrebat despre incidentul de pe teren, având o reacție neașteptată, deși cei doi jucători au fost colegi la FC Barcelona.

“Mi-au spus colegii în vestiar că m-a scuipat. Adevărul e că nici nu știu cine e acel băiat. Prefer să nu vorbesc despre asta, altfel va vorbi peste tot de asta și lumea îl va cunoaște”, a fost răspunsul jucătorului lui Inter Miami.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata