Tauber insistă ca Sandu să fie examinată de un psihiatru

0

„Este periculos să avem o persoană absolut neadecvată într-o funcție importantă în stat. Insist ca președintele Maia Sandu să fie examinată de un psihiatru”. De această părere este deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, și a fost exprimată într-o scrisoare transmisă prin intermediul avocaților care o reprezintă. Vicepreședintele formațiunii politice, care se află în Penitenciarul 13, mai adaugă că un om adecvat și sănătos la cap nu poate să-și bată joc în așa mod de cetățenii țării și să-i pună după gratii pe cei care nu sunt de acord cu situația creată în țară, făcând referire la ultimele arestări ale reprezentanților Partidului „ȘOR”, la indicația Maiei Sandu și a guvernării PAS.

„Maia Sandu, nesatisfacția ta personală și politică a depășit toate limitele! Noi știm că reținerea colegilor noștri și arestarea lor preventivă sunt la indicația ta personală! Cum poți tu, în calitate de „președintă”, să ridici mâna la niște oameni obișnuiți, doar din simplul motiv că ei nu sunt de acord cu politica ta mizerabilă și incompetența echipei tale? Îmi este greață de tine! Este periculos să avem o persoană absolut neadecvată într-o funcție importantă în stat. Insist ca Maia Sandu, în calitate de președinte al Republicii Moldova, să fie examinată de un psihiatru. Și spun acest lucru la modul cel mai serios! Un om adecvat și sănătos la cap nu poate să-și bată joc în așa mod de oameni. Cu zâmbetul pe buze. Aceasta nu este luptă cu fenomenul corupției, ci genocid împotriva oamenilor. Să-i pui după gratii, să-i presezi, să-i intimidezi din simplul motiv că nu îți place adevărul pe care îl spun ei. Maia Sandu, ești jalnică! Să știi că vei răspunde personal pentru fiecare lacrimă și emoție a colegilor noștri și a familiilor lor!”, se arată în scrisoarea transmisă de Marina Tauber.

Totodată, deputatul Partidului „ȘOR” solicită misiunilor diplomatice din țara noastră să ia atitudine și să contribuie la stoparea presiunilor la adresa opoziției.

„Stimați ambasadori și reprezentanți ai misiunilor diplomatice. Ceea ce se întâmplă nu este luptă cu fenomenul corupției. Este nimicirea oamenilor ca pe vremea lui Hitler. Dvs. cât timp o să mai tăceți? În cazul partidelor proeuropene, întotdeauna ați fost foarte activi și v-ați exprimat îngrijorările și părerile. Dar noi, opoziția, suntem al treilea sort? Faceți experimente pe noi?”, a precizat Tauber.

În același timp, vicepreședintele Partidului „ȘOR” a transmis un mesaj de încurajare și susținere pentru colegii din echipa formațiunii lui Ilan Șor, dar și pentru toți cetățenii, pe care îi îndeamnă să nu renunțe, ci să iasă în stradă pentru a protesta față de regimul de la guvernare.

„Trebuie să fim tari și să rămânem puternici! Nu putem să ne oprim, chiar dacă suntem în pericol. În spatele nostru este poporul moldovenesc, care așteaptă să-l salvăm de uzurpatorii de stat. De cei care distrug țara noastră și valorile europene. Dragii noștri colegi, ne pare foarte rău că trebuie să treceți prin momente complicate. Dar noi vă suntem alături. Împreună vom învinge și vom trece peste toate! Stimați cetățeni, trebuie să luptăm! Pentru drepturile noastre. Ieșiți în stradă! Mâine poate fi târziu. La luptă, Moldova! Jos, Maia Sandu!”, a conchis Marina Tauber.

Reamintim că în 23 iulie, deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, fiind acuzată că ar fi falsificat raportul privind gestiunea financiară a partidului și că ar fi efectuat plăți unor artiști care urmau să evolueze la concertul din 19 iunie, din Chișinău, cheltuieli care nu ar fi fost raportate. Martorii vizați în dosar au respins toate acuzațiile. Ulterior, mandatul de arestare a fost prelungit pentru încă 20 de zile. Experții în drept, juriștii și alți specialiști în domeniu susțin că atât reținerea, cât și arestarea Marinei Tauber sunt nejustificate și au fost făcute în lipsa unor probe concludente. Potrivit lor, dosarul Marinei Tauber are toate elementele unui dosar politic la comandă.

În context, Partidul „ȘOR” consideră că atacurile dure la adresa liderilor și a întregii activități a formațiunii reprezintă nu doar o intimidare, ci și un adevărat război împotriva forțelor de opoziție din Republica Moldova, cu scopul de a opri protestele pe care le organizează periodic formațiunea lui Ilan Șor. Totodată, vicepreședintele formațiunii, Marina Tauber, este deținut politic, lucru confirmat inclusiv de avocații deputatului Partidului „ȘOR”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata