Teodor Cârnaț: Actualii procurori generali interimari sunt aleși pe criterii politice. Harunjen a fost singurul ales prin concurs, legal și constituțional

0

Procuratura Generală a Republicii Moldova se confruntă cu un adevărat haos după ce singurul procuror general ales constituțional, din 2016 încoace, Eduard Harunjen, a fost forțat să demisioneze în urma presiunilor politice, consideră expertul în drept constituțional, Teodor Cârnaț. Potrivit lui, din 2019, candidații pentru funcția de procuror general interimar au fost și sunt desemnați pe criterii politice și nu prețuiesc această funcție.

Teodor Cârnaț a atras atenția, în cadrul unei emisiuni “Puterea a Patra”, că din 2019, după plecarea forțată a fostului procuror general Eduard Harunjen, Republica Moldova nu are un procuror general ales de către organele constituționale, pe un mandat de 7 ani de zile, așa scrie în constituție. Harunjen a fost, potrivit lui Cârnaț, singurul procuror general, din 2016 încoace, ales constituțional. “În baza legii cu privire la procuratură din 2016, Republica Moldova, prin organele sale constituționale, prin CSP, în baza unui concurs deschis, transparent, am ales procurorul general, constituțional și legitim, pe un termen de 7 ani, pe Eduard Harunjen. El a fost primul procuror, de până acum, cu mandat constituțional de a fi procuror general. Din 2019, avem interimatul procuraturii generale. Unde în constituție se menționează procuror general interimar?”, se întreabă expertul.

Teodor Cârnat consideră că Harunjen trebuia să-și ducă mandatul până la capăt, până în 2023, chiar dacă puterii actuale nu-i plăcea lucrul acesta. În opinia sa, Parlamentul nu avut niciun temei juridic să sfideze legea cu privire la procuratură, care a fost elaborată de societatea civilă și expertizată de către Comisia de la Veneția, propunându-i președintelui țării de la acea vreme, Igor Dodon, printr-o hotărâre de Parlament adoptată pe 9 iulie 2019, să-l elibereze pe Harunjen din funcție prin decret prezidențial.

Reamintim că modificarea de către Parlament a Legii Procuraturii, în 2019, pentru ca să-l poată demite de Harunjen din funcția de procuror general, a trezit și nemulțumirea procurorilor din toată țara. Într-o scrisoare semnată de către 612 din cei 637 de procurori din Republica Moldova, aceștia sunt îngrijorați de modificarea “în regim alert legislația cu privire la procuratură, astfel încât instituția noastră să fie controlată politic, fără discuții publice, fără o expertiză obiectivă”. Ei declarau atunci că se creează, astfel, un precedent “extrem de periculos, prin care orice formațiune politică, care preia puterea poate schimba conducerea Procuraturii și legile de funcționare a acesteia după bunul său plac”.

Sursa: timpul.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata