Trei tineri vor fi stagiari la Parlament în sesiunea de primăvară 2023

0

 Trei tineri vor fi stagiari la Parlament în sesiunea de primăvară.  Programul de stagii se va desfășura în perioada 25 aprilie – 20 iulie 2023.

Tinerii vor activa în cadrul Direcției relații interparlamentare și al Secretariatului Comisiei politică externă și integrare europeană. Timp de trei luni, ei vor fi inițiați în activitatea parlamentară și vor fi implicați în realizarea activităților specifice subdiviziunilor, prin punerea în aplicare a cunoștințelor dobândite în timpul anilor de studii. Pe întreaga durată a programului tinerii vor fi ghidați de către un coordonator, iar, la final, aceștia vor primi certificate de realizare a stagiului de practică la Parlament.

Anual, în cadrul Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova se desfășoară stagii de practică, care oferă posibilitatea tinerilor de a înțelege mecanismul de funcționare a instituției parlamentare, dar și de a obține o experiență profesională. Programul de stagii își propune cultivarea educației parlamentare și consolidarea mecanismelor de implicare a tinerilor în procesul decizional.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata