Un nou program de sprijin pentru circa 50 de afaceri din domeniul turismului, votat de Cabinetul de miniștri

0

Mai multe afaceri în sectorul turismului, dezvoltarea economică la nivel local, crearea locurilor noi de muncă, inclusiv promovarea și exportul de produse, vor deveni posibile prin intermediul „Programului de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului”, aprobat, astăzi, de Executiv.

Programul se adresează solicitanților care desfășoară activități antreprenoriale în turism sau activități conexe, cu potențial pentru organizarea de activități turistice în sate, comune și orașe cu o populație de până la 30.000 de locuitori. Prioritate va fi acordată solicitanților care sunt implicați în lanțul valoric al turismului rural.

Programul are trei componente: informare și promovare, sprijin financiar nerambursabil și monitorizare și evaluare. 

Sprijinul financiar nerambursabil poate acoperi maxim 70% din valoarea proiectului investițional și nu poate depăși suma de 500.000 de lei per beneficiar. Bugetul programului este de aproximativ 30 de milioane de lei pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de a fi completat cu fonduri de la donatori locali și străini. 

Se estimează că cel puțin 50 de întreprinderi mici și mijlocii vor beneficia de acest program, ceea ce va genera crearea a 50 de locuri de muncă noi și menținerea a cel puțin 100 de locuri de muncă existente, precum și investiții în economia națională, în valoare de aproximativ 40 milioane de lei, iar cel puțin 25 de întreprinderi își vor diversifica gama de servicii și produse.

„Prin sprijinul oferit în cadrul acestui program, se va încuraja inovația, antreprenoriatul și dezvoltarea durabilă a acestor întreprinderi, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra economiei naționale”, a declarat vicepremierul, ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba.

Menționăm că, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării a semnat un contract de grant cu Uniunea Europeană de finanțare a programelor de suport ODA, în valoare totală de 8 milioane euro, pentru o perioadă de 3 ani. Din bugetul total, circa 500.000 de euro, sunt destinați Programului de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, în domeniul turismului rural. 

Susținerea întreprinderilor mici și mijlocii este o acțiune care face parte din cele 20 de acțiuni guvernamentale ale Planului Național „Construim Moldova Europeană”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata