O groapă imensă, cu diametru de 30 de metri și adâncă de 10 metri, a apărut brusc în mijlocul unui teren de fotbal din Illinois, amenajat deasupra unei mine de calcar care s-a prăbușit.
Prăbușirea s-a produs miercuri, la Gordon Moore Park din Alton, Illinois, iar momentul colapsării a fost surprins de o cameră de supraveghere. Din fericire, nu era nimeni pe terenuri, iar activitățile sportive au fost anulate, potrivit The Guardian.
„Nimeni nu era pe teren în acel moment și nimeni nu a fost rănit, iar acesta este cel mai important lucru”, a declarat primarul din Alton, David Goins, într-o postare pe Facebook.
„Săptămâna trecută, la acea oră, am avut între 60 și 70 de persoane pe teren pentru tabăra noastră de fotbal”, a spus directorul clubului atletic al liceului catolic Marquette, Brian Hoener.
Directorul de parcuri și recreere din Alton, Michael Haynes, a declarat că prăbușirea „arată ca ceva desprins dintr-un film, nu? Arată de parcă a explodat o bombă”.
Potrivit US Geological Survey, apariția dolinelor este corelată cu practicile de utilizare a terenurilor – în special pomparea apelor subterane sau practicile de construcție și dezvoltare.
Drone video shows a huge sinkhole – estimated to be at least 100 feet wide and 30 feet deep – that opened up in the middle of a soccer field in Alton, Illinois, this week.
— CBS News (@CBSNews) June 27, 2024
No one was hurt or on the field at the time of the collapse. https://t.co/rBXqxzlI44 pic.twitter.com/bZUaZK5zYE