Verde pentru teatre și Horeca, Portocaliu pentru Chișinău. Ceban: „Teatrele, Horeca, sportul și sălile de concerte revin la activitate normală”

0

Cetățenii se vor putea delecta din nou cu spectacole! Municipiul Chișinău trece sub „Alertă de cod Portocaliu”, ceea ce presupune relaxarea măsurilor de siguranță Covid-19 în capitală. Anunțul a fost făcut de primarul general, Ion Ceban, într-un live pe facebook.

„Comisia Extraordinară de sănătate publică a stabilit că pe întreg teritoriul municipiului Chișinău, cod portocaliu. Acest lucru ne permite relaxarea unor măsuri atât pentru HORECA, domeniul sportiv, domeniul cultural. Am stabilit împreună cu membrii comisiei, că din 1 decembrie, urmează ca teatrele, sălile de concert să revină la activitatea în regim obișnuit, evident cu păstrarea normelor de siguranță, și cu prezentarea, așa cum prevede legislația și normele a certificatului COVID-19”, a declarat Ceban.

Astfel, se va permite activitatea în regim obișnuit a teatrelor, sălilor de concert și cinematografelor de pe teritoriul mun. Chişinău, cu prezentarea obligatorie a certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19. De asemenea, începând cu 1 decembrie,  activitatea centrelor sportive, terenurilor de sport și bazinelor de înot va fi asigurată în mod obișnuit, cu implementarea și monitorizarea respectării măsurilor de prevenire a infectării cu coronavirus.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata