Astăzi, la 03 mai 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura municipiului Chișinău.
Astfel, potrivit sentinței, inculpatul a fost recunoscut vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrității corporale (art. 264 alin.(3) din Codul penal) stabilindu-i-seo pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip deschis.
În temeiul art.90/1 din Codul penal, instanța a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cu închisoare pe un termen de 2 ani în penitenciar de tip deschis, iar executarea restului pedepsei aplicate cu închisoarea de 1 an și 6 luni se suspendă parțial pe o perioadă de probațiune de trei ani, dacă în această perioadă inculpatul nu va săvârși o nouă infracțiune și prin respectarea condițiilor probațiunii, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.
Permisul de conducere pe numele inculpatului se va transmite Agenției Servicii Publice, pentru anularea acestuia, odată cu devenirea definitivă a sentinței.
Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului a sumei de 1 000 000 lei cu titlu de prejudiciului moral cauzat prin infracțiune, 1 000 000 lei cu titlu de prejudiciu biologic cauzat prin infracțiune, 5000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
La fel, s-a decis menținerea sechestrului aplicat prin încheierea din 30 martie 2023 în privința tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, inclusiv conturile și depozitele bancare pentru asigurarea executării hotărârii.
Cu referire la acțiunea civilă privind repararea prejudiciului material cauzat în sumă de 1 291 719 lei, instanța a admis în principiu acțiunea, urmând ca în privința cuantumului solicitat să se expună instanța de judecată civilă.
Reamintim că, potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, la 06 februarie 2023, pe timp de noapte, deplasându-se pe bulevardul Dacia al capitalei, ignorând prevederile Regulamentului de Circulaţie Rutieră, cu partea din față a automobilului s-a tamponat în partea din spate a unui alt automobil, care era oprit pe banda nr.2 din motiv că era avariat, strivind-o pe victimă între automobile în momentul în care ultima dorea să instaleze ,,Triunghiul de siguranță”.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.