Directorul Instituției Medico-Sanitare Publice „Spitalul de Psihiatrie Bălți” deferit justiției pentru abuz în serviciu

0

Procuratura Anticorupție, Oficiul Nord informează opinia publică că, la 29 aprilie 2022, a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a directorului Instituției Medico-Sanitare Publice „Spitalul de Psihiatrie Bălți”, căruia i se incriminează comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, săvârșit din interes material (art.327 alin.(2) din Codul penal).

Mai exact, directorul IMSP „Spitalul de Psihiatrie Bălți” este învinuit de faptul că, acesta folosind intenționat situația de serviciu în scop personal și material, în perioada de timp cuprinsă între 2019 până în octombrie 2021, a impus mai mulți angajați din subordine, contrar voinței acestora, să-i acorde personal plățile salariale achitate în folosul acestora pentru funcțiile deținute prin cumul, funcții pe care angajații respectivi în realitate nu le-au executat de facto, astfel cauzând instituției medicale vizate supra, daune materiale, în sumă totală de 240 302,04 lei.

Prin urmare, în cadrul urmăririi penale, în scopul asigurării acțiunii civile înaintate de partea vătămată Agenția Nord a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, precum și reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, a fost aplicat sechestru pe ¼ din apartamentul deținut de către directorul instituției medicale vizate.

Mai mult ca atât, la demersul procurorilor, directorul IMSP „Spitalul de Psihiatrie Bălți” a fost suspendat provizoriu din funcție.

Menționăm că, persoana învinuită este cercetată în stare de libertate, respectiv la această etapă a procesului s-a abținut de a face careva declarații referitor la circumstanțele cazului investigat.

Notă:Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata