Agricultorii din raioanele Fălești, Criuleni și Hâncești au protestat joi, 29 octombrie, solicitând Parlamentului să prelungească mecanismul de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase. Fermierii cer și modificarea legislației, astfel încât Guvernul să poată extinde aplicarea măsurii fără să fie necesară adoptarea unei noi legi de fiecare dată.
În prezent, prelungirea regimului de licențiere poate fi aprobată doar de Parlament, prin modificarea legislației. Agricultorii consideră că procedura trebuie simplificată, pentru ca autoritățile să poată reacționa mai rapid la schimbările de pe piața agricolă.
Manifestațiile au loc în contextul în care actualul mecanism expiră pe 31 octombrie. Fermierii avertizează că renunțarea la acesta ar putea afecta piața internă, în special din cauza importurilor de cereale și oleaginoase la prețuri mai mici, inclusiv din Ucraina.
Anterior, Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat organizarea unor proteste cu tractoare și alte utilaje agricole în raioanele Fălești, Leova, Cahul și Criuleni. Reprezentanții organizației au declarat că vor urmări dacă Parlamentul va adopta, în două lecturi, proiectul privind prelungirea licențierii importurilor.
Asociația a salutat decizia Guvernului de a susține extinderea mecanismului până la 31 decembrie 2026, dar a criticat faptul că poziția autorităților a fost exprimată în ultimul moment.
Totodată, organizația a subliniat că problemele agricultorilor depășesc subiectul importurilor de cereale. Printre dificultățile invocate se numără pierderile cauzate de calamitățile naturale, majorarea costurilor de producție, accesul dificil la finanțare, prețurile mici de comercializare a recoltei și sprijinul considerat insuficient din partea statului.
Reprezentanții asociației au precizat că nu dețin informații despre eventuale planuri ale fermierilor de a bloca punctele vamale, însă nu exclud organizarea unor manifestații și în alte raioane.
Deși Guvernul a susținut prelungirea regimului de licențiere până la sfârșitul anului 2026, măsura trebuie să fie aprobată de Parlament pentru a intra în vigoare.
