Cetățenii vor fi instruiți cum să se pregătească pentru primele 72 de ore ale unei crize

0

Republica Moldova va lansa, pe 19 noiembrie, prima campanie națională dedicată pregătirii populației pentru situații de criză. Inițiativa face parte din programul „Moldova Pregătită” și va debuta la Chișinău, în cadrul Congresului Național de Reziliență, unde vor fi prezentate un ghid destinat cetățenilor și modelul unui rucsac pentru situații de urgență.

Potrivit Centrului Național de Management al Crizelor, programul își propune să-i ajute pe oameni să identifice eventualele pericole, să adopte măsuri de protecție și să-și pregătească locuințele pentru a face față primelor 72 de ore după declanșarea unei situații de urgență.

Unul dintre instrumentele care vor fi prezentate este Ghidul de reziliență pentru familii și comunități. Documentul va include recomandări privind organizarea gospodăriei, pregătirea unor rezerve de produse esențiale, stabilirea unui plan de comunicare între membrii familiei și respectarea regulilor de siguranță.

De asemenea, organizatorii vor prezenta ce ar trebui să conțină un rucsac de urgență și vor oferi exemple de produse pe care fiecare familie le poate pregăti în avans, în funcție de necesități și de resursele disponibile.

Programul include și lansarea modulului „Alerte” în aplicația EVO. Prin intermediul acestuia, utilizatorii vor putea primi notificări și informații despre situațiile de criză. Noul instrument va completa sistemele de comunicare existente și va funcționa separat de platforma MD-Alert, a cărei lansare este preconizată pentru anul 2027.

O altă componentă a inițiativei vizează organizarea unor exerciții practice pentru simularea unor situații de urgență în domeniul sănătății publice, precum și a unor incidente provocate de drone. În cadrul acestora va fi testată capacitatea instituțiilor de a face schimb de informații, de a coordona deciziile și de a interveni în mod eficient.

Totodată, va fi prezentată Platforma pentru Reziliență Comunitară, care își propune să încurajeze implicarea organizațiilor interesate în consolidarea capacităților de pregătire și reacție la nivel local.

După evenimentul de la Chișinău, campania va ajunge în nordul și sudul țării: pe 20 noiembrie, la Edineț, iar pe 21 noiembrie, la Ștefan-Vodă. La activități sunt așteptați reprezentanți ai administrațiilor publice locale, serviciilor de intervenție, instituțiilor de învățământ și organizațiilor societății civile.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata