Grupare specializată în trafic de droguri, destructurată: 5 reținuți

0

Ofițerii INI, împreună cu angajații IP Râșcani și procurorii, au destructurat o grupare infracțională specializată în contrabanda și vânzarea drogurilor de tip pastile Ecstasy și Subutex, condusă de un deținut al Penitenciarului nr. 15 Cricova.

Potrivit Poliției, în luna noiembrie – decembrie, ofițerii de investigație, prin intermediul unui investigator sub acoperire, au efectuat o achiziție de control, și anume 500 de pastile Ecstasy, transmite Știri.md.

Totodată, au fost întreprinse acțiuni pentru identificarea locurilor de păstrare a drogurilor, precum și a tuturor persoanelor implicate în afacerea ilegală. 

Oamenii legii au reținut cinci persoane cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani, originare din raionul Cantemir. Minorul avea rolul de distribuire a drogurilor (vânzare), ceilalți fiind complici care acționau la indicația organizatorului (asigurau transportarea, depozitarea drogurilor, etc.).

Liderul grupării s-a dovedit a fi un deținut al Penitenciarului nr. 15 Cricova care își ispășește pedeapsa pentru comiterea unor infracțiuni similare.

Astfel, la data de 9 decembrie, polițiștii și angajații ANP au efectuat percheziții în Penitenciarul nr. 15 și pe alte adrese care erau utilizate pentru păstrarea drogurilor.

Ca rezultat, Poliția a sechestrat peste 5.000 de pastile Ecstasy și Subutex, valoarea cărora este estimată la peste 2 milioane de lei, o pastilă fiind comercializată între 250 și 500 de lei.

Oamenii legii au mai stabilit că drogurile erau expediate camuflat de către un alt membru al grupării aflat actualmente în Germania.

Poliția mai menționează că o femeie a fost influențată de către deținut să acționeze în interesul acestuia, fiind responsabilă de colectarea banilor proveniți din vânzarea drogurilor, precum și plasarea drogurilor în ascunzișuri.

Patru suspecți au primit mandat de arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția le va fi demonstrată, ei riscă între 7 și 15 ani de închisoare.

În continuare urmează să fie solicitat suportul autorităților competente din Germania pentru documentarea și reținerea tuturor persoanelor care organizau expedierea drogurilor spre Republica Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata