O nouă întâlnire importantă pentru municipiul Chișinău a avut loc în China. De această dată, informează Ion Ceban, la Beijing, delegația Primăriei Capitalei a avut o întrevedere cu vicepreședintele Asociației Poporului Chinez pentru Prietenia cu Țările Străine.
„Am mulțumit pentru ospitalitate și am discutat despre relațiile de colaborare dintre China, Republica Moldova și Chișinău”, a scris edilul.
Asociația Poporului Chinez pentru Prietenia cu Țările Străine este una dintre cele mai vechi organizații populare naționale implicate în diplomația între oameni din Republica Populară Chineză.
Astfel, spune edilul, delegația de la Chișinău a menționat importanța stabilirii relațiilor de cooperare între comunitățile noastre, precum și ideea orașelor înfrățite.
„Aceasta reprezintă o soluție foarte bună pentru dezvoltarea cooperării și promovarea schimburilor economice, culturale, sociale și în domeniul turismului, promovarea numeroaselor proiecte sociale, de protejare a mediului, educație, sănătate și infrastructură”, a subliniat Primarul General.
Amintim că, municipiul Chișinău are semnate acorduri de cooperare cu trei orașe din China: Beijing, Xi’an și Qingdao.