Olaf Scholz este noul cancelar al Germaniei

0

Parlamentarii germani l-au ales astăzi pe social-democratul Olaf Scholz ca nou cancelar, punând capăt celor 16 ani de guvernare a Angelei Merkel şi deschizând calea unui guvern de coaliţie proeuropean care a promis să stimuleze investiţiile în zona verde.

Scholz, în vârstă de 63 de ani, care a ocupat funcţia de vicecancelar şi ministru de finanţe în guvernul Merkel, a obţinut o majoritate clară de 395 de voturi de la parlamentarii din camera inferioară a Bundestagului, scrie Mediafax.

După ce va fi nominalizat de preşedintele Frank-Walter Steinmeier la Castelul Bellevue, Scholz se va întoarce în parlament pentru a depune jurământul în faţa parlamentarilor.

Programul de guvernare prevede o serie de măsuri sociale şi ecologice, acestea fiind principalele măsuri:
salariul minim va fi majorat la 12 euro pe oră, iar cetăţenii germani vor avea drept de vot începând de la vârsta de 16 ani;
# pensiile nu vor fi diminuate şi nu va fi crescută vârsta de pensionare;
# vor fi construite 400 000 de locuinţe anual, iar preţurile chiriilor vor rămâne plafonate;
# Germania va face investiţii masive în dezvoltarea sistemelor de energii regenerabile, inclusiv în hidrogen;
# până în anul 2030, Germania trebuie să reuşească asigurarea a 80 % din necesarul de electricitate din energii ecologice;
# Germania va face investiţii în tranziţia digitală, inclusiv pentru sistemul de învăţământ;
# salariile personalului din centrele de asistenţă medicală vor fi majorate;
# va fi creat un nou sistem decizional pentru gestionarea crizei pandemiei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata