Pelinia se transformă: Ilan Șor inaugurează un drum impecabil în fața comunității

0

Bucurie mare pentru locuitorii satului Pelinia din raionul Drochia. Echipa lui Ilan Șor a dat în exploatare un tronson de drum renovat, pe care oamenii îl așteptau de mulți ani de zile. Strada reparată capital era până acum plină de gropi, iar pe vremea rea, aici domnea noroiul. Lucrările au fost realizate în termen record la cel mai înalt nivel de calitate.

Politicianul și omul de afaceri Ilan Șor a ținut să le transmită locuitorilor un mesaj cu prilejul inaugurării noului drum.

„Noi continuăm să realizăm proiecte pentru dumneavoastră. Eu sunt foarte fericit că astăzi, noi deschidem un drum în satul dumneavoastră. Pentru mine, Moldova dezviltată nu înseamnă doar vorbe, ci fapte reale”, a spus Ilna Șro la evenimentul de deschidere a drumului printr-o intervenție video.

Reprezentanta lui Ilan Șor în zona de nord a țării, Irina Bogaciuc, care a spus că Ilan Șor are un scop bine determinat, acela de a transpune modelul de dezvoltare al raionului Orhei în întreaga țară, lucru are a început deja.

„De acum încolo vom realiza mai multe proiecte în Pelinia. Dumneavoastră cu toții cunoașteți cum se dezvoltă raionul Orhei și alte 100 de localități, vrem ca la fel să arate și localitatea dumneavoastră. Sper că oamenii care vor merge pe acest drum se vor bucura de lucrul care s-a făcut. Vă mulțumim pentru susținere”, a spus ea.

Locuitorii satului Pelinia spun că de mult timp au așteptat ca proiectele frumoase să ajungă și în satul lor.

„Vedem mereu cum în raionul Orhei se fac drumuri, se pune iluminat stradal și chiar mă gândeam câ7nd se va face și la noi ceva. Iată că echipa domnului Șor a ajuns și la noi, ceea ce este un lucru foarte bun. Drumul acesta era catastrofal, acum însă este o plăcere”, a spus un locuitor.

O femeie care locuiește pe această stradă a menționat că îi era foarte dificil să ducă copii la grădiniță pe vremea rea. „Eu singură, dacă ploua nu puteam să duc ambii copii la grădiniță, trebuia să îi iau în brațe, iar asta era imposibil de una singură. Acum este o plăcere”, a spus femeia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata