Polițiștii de frontieră denunță încă un caz de corupere activă 

0

Poliția de Frontieră continuă să aplice măsuri stricte pe linie de prevenire și combatere a corupției și infracțiunilor conexe, inclusiv pentru menținerea standardele ridicate de integritate și profesionalism. Ca rezultat al intensificării controalelor și monitorizării, s-a reușit înregistrarea denunțurilor din partea polițiștilor de frontieră, confirmând eficacitatea și transparența măsurilor întreprinse.

Astfel, într-un recent caz de corupere activă este documentat un cetățean al Ucrainei de 36 de ani. Acesta, în lipsa intrări legale pe teritoriul R.Moldova, a încercat să mituiască polițistul de frontieră pentru facilitarea trecerii frontierei de stat.

Incidentul a fost înregistrat în punctul de trecere a frontierei Leușeni, străinul prezentându-se în calitate de pasager pe ruta „Chișinău-Timișoara”. În timpul procedurii de control al actelor, polițistul de frontieră a observat în pașaport mijloace bănești. Totodată, la verificarea informației despre pasager a fost constatat că acesta nu are intrare legală în Moldova. 

La fața locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Direcției Regionale Vest pentru documentarea cazului. 

Intervenim cu solicitarea către călători, să nu încerce vigilența polițiștilor de frontieră și să respecte legea, fiindcă orice abatere va fi prompt investigată și sancționată!

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata