Premieră istorică în Tunisia. Guvernul va fi condus de o femeie

0

Tunisia are de luni un nou guvern, la 11 săptămâni după demiterea precedentului cabinet de miniştri de către preşedintele Kais Saied, care şi-a arogat puteri depline pe 25 iulie, informează AFP.

 Preşedintele republicii a promulgat un decret prin care este numit şeful guvernului şi membrii acestuia, a anunţat preşedinţia într-un comunicat, cu puţin timp înainte ca televiziunea de stat să difuzeze ceremonia de depunere a jurământului.

O femeie va conduce pentru prima dată un guvern în Tunisia 

Pentru prima dată în istoria Tunisiei, formarea guvernului a fost încredinţată unei femei, profesoara universitară Najla Bouden, însă aceasta, precum şi echipa sa, vor avea prerogative considerabil reduse după lovitura de stat a lui Saied.

Najla Bouden a fost numită pe 29 septembrie, la mai mult de două luni după demiterea, pe 25 iulie, a premierului Hichem Mechichi de către şeful statului. Preşedintele Kais Saied a suspendat activitatea parlamentului din Tunis şi a luat în mâinile sale puterea judiciară.

Într-un discurs susţinut în timpul depunerii jurământului, Najla Bouden, în vârstă de 63 de ani, a afirmat că „lupta împotriva corupţiei va fi cel mai important obiectiv” al guvernului său, care numără alţi 25 de membri, transmite Agerpres. 

Schimbarea politică din Tunisia 

Anunţarea noului guvern survine la o zi după o nouă manifestaţie împotriva măsurilor excepţionale decise de președintele Saied, manifestaţie la care au participat cel puţin 6.000 de persoane în capitala tunisiană.

După două luni de incertitudini, Saied a promulgat pe 22 septembrie un decret ce oficializează suspendarea mai multor articole din Constituţia țării şi instaurează măsuri excepţionale, menite să fie provizorii, timpul necesar pentru a iniţia reforme politice, printre care şi amendamente la Constituţia din 2014.

În plină criză socio-economică şi sanitară şi după luni de blocaj politic, președintele Saied a invocat un pericol iminent pentru a justifica acţiunile sale, denunţate drept parte a unei lovituri de stat” de către opozanţii săi şi mai multe ONG-uri internaționale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata