Președinta Adunării Naționale a Franței va efectua o vizită în Moldova

0

Președinta Adunării Naționale a Franței, Yaël Braun-Pivet, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 29 iunie – 1 iulie.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului, este prima vizită în Republica Moldova a unui președinte al Adunării Naționale a Franței în cei 31 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-franceze.

Președinții parlamentelor de la Chișinău și Paris, Igor Grosu și Yaël Braun-Pivet, vor semna Acordul de cooperare interparlamentară între Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Națională a Republicii Franceze. De asemenea, președinta Adunării Naționale a Franței, Yaël Braun-Pivet, va rosti un discurs în ședința plenară a Parlamentului, planificată pentru vineri, 30 iunie. Ulterior, va susține o conferință de presă împreună cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Agenda vizitei la Chișinău include întrevederi cu conducerea țării: președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean. De asemenea, președinta Adunării Naționale a Franței va purta discuții cu președinta Grupului de prietenie cu Republica Franceză, Marcela Adam, și cu președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, precum și cu reprezentanți ai societății civile.

La finalul vizitei, în semn de prietenie între Republica Moldova și Franța, președintele Parlamentului Republicii Moldova și președinta Adunării Naționale a Franței vor planta copaci la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata