Agricultorii sunt revoltați de faptul că Guvernul nu a prevăzut în modificările operate la Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural restituirea parțială a cheltuielilor pentru îngrășăminte. Reprezentantul Asociației ”Forța fermierilor”, Ion Plămădeală, susține că dacă acest ajutor nu va fi acordat, atunci în toamnă vom avea un deficit mare de producție agricolă.
”Suntem foarte indignați, fiindcă noi am cerut 30 de procente din costul la fertilizanți în baza facturilor de procurare, dar nici nu s-a discutat. În cazul în care avem precipitații foarte slabe și suprafețele de culturi de toamnă sunt în jumătate cum trebuiau să fie, și dacă nu le mai dăm îngrășăminte și nu le pregătim tehnologic așa cum trebuie, riscăm în toamnă să ajungem cu un deficit mare de producție”, a declarat Plămădeală pentru Europa Liberă.
Amintim, modificările operate la Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural nu prevăd nici restituirea a 30% din acciza la motorină promisă agricultorilor. Decizia se regăsește într-un alt proiect ce urmează a fi votat. Potrivit documentului, din buget vor fi alocate 200 de milioane de lei pentru compensarea a 30% din cota accizei pentru motorină din anul 2022, ceea ce constituie 894 lei per tonă.
Prețul unui litru de motorină la moment trece de 27 de lei, ceea ce constituie mai mult cu cca 15 lei față de prețurile din anul precedent. Potrivit calculelor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, prețurile mari la motorină vor majora costul materiei prime cu cel puțin 40%, față de anul trecut, creând astfel majorări în lanț a prețurilor pentru produsele finite, în special pentru produsele social importante.
Totodată, pe lângă prețurile mari la motorină, prețurile la îngrășăminte au crescut de peste 3 ori față de anul trecut.
Fermierii sunt indignați de faptul că Guvernul nu le va acorda compensații pentru îngrășăminte
Postarea anterioară