La 10 iulie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut vinovate trei persoane de comiterea infracțiunii de trafic de influență (art. 326 alin. (2) lit. d) din Codul penal). Fiecare dintre cei trei inculpați condamnați a fost sancționat cu amendă în valoare de 150 000 lei și privați de dreptul de a deține funcții publice pe un termen de 2 ani. Instanța a dispus și confiscarea mijloacelor bănești în mărime de 700 de lei.
Conform probelor prezentate în instanță, administrate la faza de urmărire penală de către Procuratura Anticorupție împreună cu Centrul Național Anticorupție, în perioada lunii februarie 2022, șeful Secţiei calificare a conducătorilor auto Chişinău al ASP, ar fi coordonat și intermediat în interesul mai multor subalterni procesul de obținere ilegală a certificatelor medicale, fără respectarea procedurilor legale.
Astfel, ultimii fiind candidați la obținerea permisului de conducere, ar fi oferit mijloace bănești necuvenite unei asistente medicale din cadrul IMSP Dispensarul Municipal Dermatovenerologic Chișinău, cu scopul de a obține în mod ilegal și în regim de urgență adeverințe medicale, în lipsa actelor medicale obligatorii, și anume extrasul din fișa medicală de ambalator (F 027e).
Deși inculpații nu și-au recunoscut vinovăția, instanța a apreciat probatoriul administrat ca fiind întemeiat și a stabilit vinovăția a trei dintre ei, iar inculpatul ce deține funcția de șef în cadrul unei subdiviziuni ASP, a fost achitat din motiv că fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.
Asistenta medicală din cadrul Dispensarului Municipal Dermatovenerologic Chișinău, a fost deja condamnată pentru șase capete de acuzare în comiterea traficului de și patru capete de acuzare pe corupere pasivă.
În același dosar, o administratoare a unei școli auto a fost condamnată pentru patru capete de acuzare de trafic de influență, inclusiv pentru influențarea persoanelor publice din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a ASP, cu scopul obținerii calificativului „admis” la proba practică, precum și a adeverinței medicale fără efectuarea examinării obligatorii.
De asemenea, alte șapte persoane au fost condamnate pentru trafic de influență și corupere activă, acestea fiind beneficiarii certificatelor medicale obținute ilegal.
Atragem atenția că astfel de acțiuni ilegale pot avea consecințe grave asupra siguranței rutiere. Procurorii au identificat cazuri în care certificatele medicale au fost eliberate unor persoane cu deficiențe grave de vedere și alte probleme medicale, fără examinarea reală necesară. Acest lucru poate duce la admiterea pe drumurile publice a unor conducători auto inapți din punct de vedere medical, cu un risc crescut de accidente și pierderi de vieți omenești.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!