Un nou Centru pentru copiii cu boli rare şi autism, deschis în Chişinău

0

Un nou centru de zi pentru copiii cu boli rare și autism a fost deschis astăzi în Chișinău. Centrul „Fluturele albastru” va fi gazdă pentru aproape 30 de copii, care vor beneficia de sprijinul unei echipe multidisciplinare. Kinetoterapia, logoterapia sau asistența psihologică, terapie ocupațională, motorică, ludică și dezvoltarea abilităților sunt câteva dintre serviciile, care vor fi oferite copiilor.

Se va pune accentul pe realizarea maximă a potențialului de dezvoltare a copilului, prevenind astfel marginalizarea copilului şi a familiei acestuia, transmite democracy.md cu referire la Unimedia.

„Mă bucur pentru că prin eforturi comune, am reuşit să alocăm un spaţiu, să îl dotăm cu toate materialele şi serviciile necesare şi să dezvoltăm serviciul social Centrul de zi pentru copiii cu boli rare și autism „Fluturele Albastru”. Aici vor putea veni beneficiarii din municipiul Chișinău și suburbii, care necesită supraveghere, asistare, reabilitare și suport pe parcursul zilei.

De acum încolo, serviciul social Centrul de zi pentru copiii cu boli rare și autism din str. Braniștii 5/6, sectorul Râşcani, va organiza și desfășura activități și va presta servicii specializate individuale și de grup, asigurând incluziunea socială în comunitate a copiilor cu necesităţi speciale.

Se va pune accentul pe realizarea maximă a potențialului de dezvoltare a copilului, prevenind astfel marginalizarea copilului şi a familiei acestuia.

Aici vor activa specialiști de profil: psiholog, psihopedagog, logoped, chinetoterapeut, care vor desfășura diferite terapii distractive, culturale şi sportive, în funcţie de necesităţile beneficiarilor:

Este vorba despre:

– asistență pentru respectarea igienei personale;

– kinetoterapie;

– canisterapie;

– logoterapie;

– terapie ocupațională, motorică, ludică și dezvoltarea abilităților;

– activități de suport și asistență pentru părinți, reprezentați legali;

– suport psihologic pentru copiii și familiile acestora.

Acesta este primul centru creat, la nivel de municipalitate, pentru copiii cu boli rare care va avea în componența sa şi o cameră senzorială. Capacitatea maximă al Centrului este de 30 de copii, cu vârsta de la 3 la 16 ani.

Cheltuielile ce țin de realizarea lucrărilor de renovare și reparație a sediului Centrului, dotarea și amenajarea acestuia cu mobilier și echipamentul necesar, realizarea instruirilor pentru personalul implicat în prestarea Serviciului social Centrul de zi pentru copiii cu boli rare și autism „Fluturele albastru”, au constituit 57.000 de euro.

Centrul a fost deschis de Primăria Chişinău în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat din resursele Uniunii Europene, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis și Asociația Obștească „Copii Ploii”.

Cheltuielile privind întreținerea și funcționarea serviciului nou creat pentru anul 2023 este de cca 1,4 milioane lei, bani alocaţi din bugetul municipiului Chişinău.

Actualmente în Capitală avem 4 centre municipale de zi, unde sunt oferite gratuit servicii specializate pentru copiiii cu necesităţi speciale.

În anul 2022-2023, Primăria Chişinău a creat 7 servicii noi pentru copiii cu dizabilităţi, sau care se află în situaţii de risc. Astfel punem accentul pe prevenirea abandonului copiilor şi sprijinirea familiilor acestora”, a scris primarul capitalei, Ion Ceban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata