Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor ar putea rămâne fără cetățenia Republicii Moldova

0

Președinția a anunțat că va examina solicitarea Partidului Național Moldovenesc privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova pentru Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor.

Partidul Național Moldovenesc a anunțat astăzi că a solicitat Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, examinarea posibilității retragerii cetățeniei Republicii Moldova pentru Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor.

„Rusia încearcă să ne submineze, ca stat, ca oameni liberi, folosind aceste două personaje obscure, de aceea trebuie să acționăm ferm în privința acestora”, se spune într-un comunicat al partidului.

PNM consideră că retragerea cetățeniei pentru Plahotniuc și Șor nu ar afecta nicidecum parcursul anchetelor și în general actul de justiție în care cei doi sunt vizați pe teritoriul Republicii Moldova.

„Având în vedere precedentul stabilit prin decretul prezidențial din 27.11.2023, privind retragerea cetățeniei pentru Alexandr Kalinin, și faptul că V. Plahotniuc și I. Șor dețin și cetățenia altor state, retragerea cetățeniei Republicii Moldova poate fi efectuată conform art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea 1024/2000 a cetățeniei Republicii Moldova”, se mai spune în comunicat.

În acest context, șeful Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Adrian Băluțel, a menționat că potrivit Legii cetățeniei Republicii Moldova, Articolul 23, cetățenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al Președintelui Republicii Moldova persoanei care „c) a săvârșit fapte deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esențiale statului, dovedite de instanța de judecată”.

„Totodată, cele două persoane menționate, în calitate de cetățeni moldoveni, trebuie să răspundă în fața legii pentru crimele comise împotriva statului și furtul din banii oamenilor, să răspundă în pușcăriile moldovenești în fața legislației Republicii Moldova”, a scris Băluțel pe o rețea de socializare.

Totodată, Băluțel a precizat că Președinția va examina solicitarea transmisă de retragere a cetățeniei lui Șor și Plahotniuc și va reveni cu o informare publică la subiect.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata