În premieră, Republica Moldova a primit echipamente medicale din rezerva europeană

0

Uniunea Europeană, prin Mecanismul său de protecție civilă, a trimis în Republica Moldova echipamente medicale din rezerva strategică rescEU, în valoare totală de peste 4,2 milioane de euro.

Mai exact, Ministerul Sănătății a primit 250 de concentratoare de oxigen, 240 de monitoare pentru pacienți, 20 de ecografe și 20 de sisteme de monitorizare a pacienților din rezerva medicală găzduită de Țările de Jos. Totodată, din rezerva găzduită de Ungaria au fost recepționate 50 de ventilatoare pulmonare și 20 de seturi de pompe pentru perfuzie.

„Mulțumesc Uniunii Europene și statelor sale membre care sunt permanent alături de noi în vederea depășirii crizelor și revenirii la un regim obișnuit de funcționare a sistemului medical. Menționez că, echipamentele medicale recepționate vor fi repartizate instituțiile medico-sanitare publice din țară, în funcție de necesitățile evaluate de Ministerul Sănătății”, a declarat Ion Prisăcaru, secretar de stat al Ministerului Sănătății.

„Acestă donație vine să completeze contribuția generoasă a Uniunii Europene oferită Guvernului Republicii Moldova deja de 18 state membre ale UE. Vreau să remarc că sunteți un exemplu pentru noi toți deoarece nu doar ați primit cu brațele deschise femeile și copiii din Ucraina, dar le oferiți și tot necesarul, inclusiv asistență medicală”, a menționat Gintautas Baranauskas, șef adjunct al Departamentului Operațiuni în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE, Ministerul Sănătății a recepționat recent și 17 generatoare de curent electric oferite de Republica Franceză sub umbrela inițiativei Echipa Europa.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata