Un iranian a încercat a doua oară să ajungă în R. Moldova cu acte false

0

În Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră au depistat un cetățean străin care a încercat pentru a doua oară să traverseze frontiera Republicii Moldova în baza documentelor falsificate.

Acesta s-a prezentat ieri, 6 martie, pe sensul de ieșire din țară, printre pasagerii cursei „Chișinău-Londra”.

Potrivit informației, la linia de control pașapoarte s-a apropiat un cetățean al Greciei de 38 de ani. În timpul formalităților de control și identificare a persoanei, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni privind autenticitatea pașaportului. Verificarea minuțioasă, cu ajutorul tehnicii speciale, a fost stabilită prezența indicilor vădiți de falsificare. 

Totodată, la extinderea cercetărilor pe caz, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul este cetățean al Iranului și acesta este la a doua sa abatere de la lege. La sfârșitul lunii ianuarie curent, de asemenea în Aeroportul Chișinău a fost depistat cu acte falsificate.  

În cauză, străinului i-a fost refuzată trecerea frontierei de stat până la elucidarea tuturor circumstanțelor și luarea unei decizii. Documentul falsificat a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata