Sentință de condamnare pentru șoferul care în stare de ebrietate a cauzat un accident rutier la Hâncești și a părăsit imediat locul accidentului

0

La 02 mai 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Hâncești, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Hâncești.        

Astfel, potrivit sentinței, un bărbat în vârstă de 32 de ani, a fost recunoscut vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane, săvârșită în stare de ebrietate (art. 264 alin.(4) din Codul penal) și de părăsirea locului accidentului rutier (art.266 din Codul penal)  stabilindu-i-seo pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani și 6 luni cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Acuzatorii de stat consideră pedeapsa aplicată de instanța de judecată ca fiind prea blândă și o vor ataca la Curtea de Apel Chișinău.

Reamintim că, potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, la data de 19 octombrie 2022, aproximativ ora 02:00, după ce a consumat băuturi alcoolice, a urcat la volanul automobilului, deplasându-se pe traseul G-99 în intravilanul satului Călmățui, raionul Hâncești, pe direcția de ieșire din localitate, avându-l în calitate de pasager pe bancheta din față dreapta pe un tânăr de 26 de ani, nu a ținut seama de împrejurări, nu a apreciat corect situația reală pe drum în care se afla vehiculul la momentul respectiv, conducând cu viteză excesivă, a ieșit pe banda destinată circulației din sens opus, după care automobilul a derapat de pe traseu, izbindu-se într-un pilon din beton cu fire electrice din apropierea acostamentului benzii, inversându-se și oprindu-se pe acoperiș.

În urma accidentului rutier, conform concluziilor medicilor-legiști, pasagerului i-au fost cauzate vătămări corporale medii.

Imediat, după comiterea accidentului rutier, inculpatul ignorând prevederile  Regulamentului circulației rutiere, conform cărora  conducătorul de vehicul implicat într-un accident în traficul rutier este obligat să acorde primul ajutor, să cheme ambulanța în cazul în care în accident au fost cauzate traumatisme persoanelor, iar dacă aceasta nu este posibil sau în cazurile de urgență – să asigure transportarea persoanei traumatizate la cea mai apropiată unitate medicală cu un vehicul de ocazie, a părăsit locul accidentului, și a lăsat pasagerul în automobil, care se afla pe bancheta din față dreapta, cu centura de siguranță cuplată, în urma cărui fapt, conform concluziilor raportului de expertiză judiciară, în rezultatul asfixiei mecanice combinate, a survenit decesul ultimului.

Inculpatul a pledat nevinovat. Imediat după pronunțarea sentinței, acesta a fost plasat în arest preventiv, fiind luat sub strajă din sala de judecată

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata