EDITORIAL // De ce președintele Maia Sandu nu numește un prim-ministru
15 Ianuarie 2021 13:00
Răspunsul este, pentru că noi vorbim în limba legii, iar stăpâna Palatului prezidențial în „iacobineză”.

Deci, să constatăm din nou... Unu, dacă președintele Maia Sandu propune un prim-ministru, Parlamentul ori îl acceptă și își continuă activitatea, ori îl respinge și se dizolvă. Doi, dacă președintele nu înaintează candidatura unui prim-ministru, se inițiază procedura de destituire a acestuia (impeachment), procedură foarte anevoioasă, ori chiar imposibilă în condițiile social-politice de astăzi, dominate încă de furia și entuziasmul celor aproape 60 la sută alegători care au votat cu noul președinte.

Există o a treia cale? Constituțional vorbind, nu există și nici nu poate exista, dar în secret, se croiește, pare-se o pârtie pentru o stranie interpretare a legii și anume pe această cale de scăpare se bizuie Maia Sandu, la ea visează PAS și toată lumea care nu s-a tratat încă de sindromul baricadelor, în care încă nu s-a stins pălălaia aventurii, numită pe la noi și oportunitate revoluționară.

Pe ce se bazează dar oportunitatea revoluționară închipuită de Maia Sandu? Pe convingerea că vor fi rezolvate în favoarea ei două sesizări adresate de către președinte și deputații PAS la Curtea Constituțională. Una, cu repercursiuni minore, de creștere a competențelor guvernului interimar până aproape de împuternicirile unui guvern adevărat. A doua, cu efect magic pentru soluționarea situației: dreptul Parlamentului de a se autodizolva în condiții mult mai acceptabile, incomparabil mai simple, față de cele tălmăcite de înalta Curte până în prezent.   

Deși juriști cu nume, dintre care foști membri și chiar președinți ai CC susțin direct și fiind în depline facultăți mintale, că nu există altă cale constituțională de a rezolva situația, decât propunerea președintelui către Parlament a unei candidaturi de prim-ministru, Maia Sandu se încăpățânează să creadă în visul și speranța ei. De ce? Pentru că alegerile parlamentare, organizate cât mai curând, favorizează forțele politice care o susțin.

E posibil oare ca visul revoluționar al Maiei Sandu să se transforme în realitate? Din punct de vedere constituțional - în nici un caz. Dar se prea poate, dacă CC demonstrează președintelui docilitate. O hotărâre anticonstituțională a înaltei Curți va fi urmată, aproape obligatoriu, de o tăcere semnificativă a partenerilor occidentali. Ori nu credeți în duble standarde? Atunci când revoluționarii americani intră în Capitoliu, UE îi tratează ca pe teroriști. Dar când revoluționarii moldoveni urcă cu tractoarele în Parlament, ori, pur și simplu, îi dau foc, ca în aprilie 2009, UE ne îndeamnă la consens național.

În concluzie, putem afirma cu convingere, că soluția aleasă de Maia Sandu e calea confruntării directe, calea violenței și răzbunării. Dacă greșim, ori nu, ne va demonstra decizia CC privind autodizolvarea Parlamentului. Proiectul acestei hotărâri își așteaptă ceasul într-un sertar al CC. Ceasul trebuie să bată din punct de vedere al oportunității revoluționare și al efectului neașteptat cât mai aproape de consumarea celor 45 de zile, timp rezervat de Constituție pentru propunerea candidaturii prim-ministrului.

Unii juriști numesc această manipulare a șefului de stat cu prevederile constituționale drept aberație ori nerușinare. Adepții Maiei Sandu o numesc pe față drept al poporului de a-și schimba soarta în pofida unei legi nedrepte, ceea ce înseamnă în fapt drept revoluționar. Așa au procedat iacobinii, când în numele poporului francez au trimis la ghilotină oameni nevinovați, așa au procedat și bolșevicii, când în numele poporului rus au declanșat teroarea roșie și au trecut prin focul și sabia unui război civil milioane de cetățeni, declarați constituțional liberi.            

Așa cum s-a văzut încă la originea PAS, judecata dreaptă a Maiei Sandu se face cu oameni buni, dar fără de Dumnezeu. O facere de bine pe dos, care se manifestă ca spirit revoluționar agresiv stropit cu parfum de paranoia juridică. Cât privește aventurile revoluționare, istoria are pregătite și chiar frumos caligrafiate un set de finaluri triste, documente istorice ștampilate cu sînge închegat în loc de sigiliu de ceară.

De ce tace elita societății civile, resemnată în fața unei crime de proporții? Pentru că elita societății civile nu a fost niciodată a țării noastre, a cetățenilor noștri și a acționat strict în baza facturilor plătite de partenerii lor occidentali.

 ___________________________________________________________________________________

Opiniile experților pot fi urmărite și pe canalul nostru de TELEGRAM - Expert Opinion     

Comentarii: 0  
 
TAGURI